AiRezi


Sf. Spiridon Iasi

An

3

Programul gărzilor:

5

Programul din timpul săptămânii:

Teoretic până la 13.30. Practic te prinde de multe ori și ora 17-18.

Cât de uşor se face detaşarea de la voi în alte oraşe?

Nu se acceptă.

Care este salariul tău net?

Aprox. 4000 lei

Sporul pe care îl primeşti:

0.12

Cât de des trebuie să vină la spital rezidenţii externi (de pe alte specialităţi) care doar au un stagiu de câteva luni?

Zilnic.

Cât de uşor acceptă coordonatorul tău transferuri sau detaşări?

Nu acceptă.

Cât de uşor rezidenţii foarte dedicaţi care şi-au dat examenul de specializare au primit post?

Niciodată nu am auzit de așa ceva. Astea sunt povești.

Cum se comportă colegii cu tine? Cum e colectivul?

Colectivul este mereu în schimbare. Nivelul de stres este maxim.

Cum se comportă medicii cu tine şi restul colegilor tăi?

Vei deveni expert în completat foi/consimțăminte/diverse documente. Mai puțin timp pentru medicină.

Consideri că aveţi dotările necesare? Spre exemplu, la cardio trebuie să stai să aştepţi după aparatul de EKG 3 ore sau e totul accesibil?

Nu este nimic accesibil. Depinzi foarte mult de consulturile interclinice, la care trebuie să aștepți pe la uși și să te rogi de ceilalți de parcă ți-ar face ție personal o favoare. Jalnic.

Cum e cu concediile? Te lasă să îţi iei concediu când ai nevoie sau pur şi simplu nu ţi-l aprobă?

Da, mai puțin în perioada sărbătorilor, când dacă nu ești de gardă, trebuie să fii prezent măcar la programul obișnuit, pentru că trebuie să facă cineva treaba.

Te învaţă cineva (coordonator, medic curant, colegi) meserie sau eşti de capul tău şi trebuie "să furi"?

Meseria asta în general se fură, dar trebuie să ai și de la cine fura.

Ai spune că o mare parte din timpul tău este petrecut pe chestiuni birocratice (scos bonuri de analize, completat foi de observaţie, internări, externări, completat foi de tratament, treabă de asistente/ registratori/ infirmiere) sau că faci şi medicină pe bune?

90% sunt chestiunile birocratice. Dacă îți dai interesul, 10% mai poți prinde și ceva medical, dar dacă te ia valul, te trezești la finalul zilei că te-ai ocupat numai de hârtii.

Acum spune tot ce te frustrează/ e nedrept

Mă frustrează că am ales specialitatea cu alte așteptări, dar sunt nevoit să o iau de la capăt.

Acum spune tot ce te frustrează/ e nedrept partea 2

Timpul pierdut din viață.

Acum spune-ne de ce şi-ar alege totuşi colegii tăi mai mici specializarea/centrul tău?

Ca să piardă timpul, energia și tot entuziasmul pe care îl avem toți la început. Poate în alte centre munca este mai prețuită. Succes!